Creatorul unei opere complexe si originale, de o mare diversitate, incepand de la proza si versuri, de la elegie la fabula, de la sonet la anecdota, foileton, pamflet si schite, I. L. Caragiale manuieste arta dramatica ca nimeni altul. Talentul sau materializat in piesele de teatru: "O noapte furtunoasa" (1879), "Conu Leonida fata cu reactiunea" (1880), "D'ale carnavalului" (1885), "O scrisoare pierduta" (1884), "Napasta" (1890), ramane pentru posteritate un document reprezentativ al epocii sale, si nu numai, constituind o radiografie perfecta a societatii romanesti, realizata cu mijloace inegalabile pana astazi, scrisul, ironia, satira, limbajul suburban al unei societatii decazute.

Teatrul sau este un amestec perfect intre tragic si comic, realism si fantastic. Caragiale imbina clasicul cu realismul creand un limbaj dramaturgic unic in literatura noastra. Manifestandu-se stralucit in comedie ca si in drama, Caragiale lasa posteritatii o opera de mare valoare artistica.

Aspectele tragice ale experientei umane sunt prezente in nuvele: "O faclie de paste" (1889), "Pacat boieresc" (1892), "In vreme de razboi" (1898) etc. Ca traducator Caragiale s-a distins cu traduceri din Al. Parodi - "Roma invinsa", Paul Deroulede -"Hatmanul", E. Scribe - "Cardasia", sau din Cervantes, Mark Twain si E. A. Poe.

I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii romane, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic.

Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice-"O faclie de pasti", "Pacat", "La hanul lui Minjoala", "Calul dracului", "In vreme de razboi", "Kir Ianulea", "Abu Hassan"-, in timp ce nota comica se face simtita in schite "D-l Goe", "Vizita", "Telegrame", "Bubico",comedii de moravuri si caracter- "O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa", "Conul Leonida fata cu reactiunea" ,farsa -"D-ale carnavalului".

Autorul Scrisorii pierdute este si creatorul schitei in literatura romana si, totodata, maiestrul ei nedepasit. Desi acest gen literar a mai fost cultivat si de alti scriitori, lui I.L.Caragiale ii revine meritul de a fi atins perfectiunea artistica intr-o serie de miniaturi literare de un farmec deosebit, care zugravesc, intr-o maniera realista, o lume extrem de pitoreasca.

In opera sa I.L.Caragiale si-a selectat eroii din numeroase medii: din familie si scoala, din presa, din justitie, din lumea mondena sau din viata politica.

Scriitor citadin, el pune sa defileze in fata noastra burghezi modesti si functionari inferiori, dar si oameni bogati , sus-pusi. Sunt evocate saloanele mondene, berariile, agitatia strazii, scoala; sunt portretizati moftangii: avocati, profesori, preoti, invatatori semiculti, toti alcatuid o lume extrem de pitoreasca a capitalei si a provinciei de la sf.sec.al XIX-lea si inc.sec.al XX-lea.

In critica care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris undeva ca "nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decit risul".

Scriitorul, care afirma: "Eu nu scriu decit despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza", ca si T.Maiorescu si M.Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gindi, precum si a parventismului.