Pictorul va descifra misterul materiei prima oara in peisaje, gen care ii permitea contactul direct cu natura, cu mediul ambiant care desemna prezenta elementului arhitectural. In peisajele lui Petrascu, executate in tara ("Casa de la Nicoresti", Paraclis domnesc") sau in strainatate ("Piata la Assuan"; "Case la Vitré) desprindem facultatea de a reda climatul local prin fidelitatea fata de motiv, dintr-o intima nevoie de adevar, dintr-o structurala constiinciozitate.
Peisajele de pana in 1915-1917 apar adesea mai tenebroase, dar tonurile desi inchise confera distinctia unor armonii subtile, cenusii, in care transpar accente fine de albastru si rosu stins.

Inca din 1900 albul si negrul au fost folosite de pictor drept culori de sine statatoare care se integreaza in compozitia cromatica a tabloului, iar dominanta lor creeaza efecte dramatice. In perioada maturitatii creatoare, dupa 1921, Petrascu isi va lumina paleta, o va regenera fara a-i schimba elementele componente, manifestand aceasta evolutie in toate genurile.