Portretistica l-a atras pe Petrascu inca de la inceput. Totusi, el nu exceleaza ca analist preocupat de viata launtrica a personajelor, caci modelul este in ultima instanta un pretext cromatic.
A pictat indeosebi pe cei apropiati: sotia, copii, rudele si uneori prieteni ai familiei. Redarea chipurilor se defineste deseori printr-un clarobscur pregnant, condus cu abilitate in: "Portret de femeie", "Portretul sculptorului Dimitriu-Birlad", "Portret de baiat", in care fragmente ale fetei transpar voalat si abia mai tarziu, printr-o luminozitate treptat castigata va elabora "Portretul sotiei".