Muzeul Evoluției

Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic este primul de acest fel din România și din Europa Centrală și de Sud-Est. Acesta este centrat pe descoperirile cele mai importante făcute în paleoliticul superior și mijlociu din România. În muzeu se regăsesc artefacte care fac parte, în mod cert, din patrimoniul arheologic universal, precum sunt cele mai vechi marturii din lume privind simbolismul omului de Neanderthal, reprezentate prin recipientele pentru prepararea ocrului si o geoda vopsită cu ocru de peste 50.000 de ani, descoperite în peștera Cioarei-Boroșteni (jud. Gorj), unicul colier din cochilii de melci de mici dimensiuni din Europa, de circa 29.000 de ani, cel mai vechi instrument de suflat din Romania, un fluier gravetian, de peste 20000 de ani, multe pandantive din dinti de animale și pandantive din piatră gravate, unele chiar mai vechi de 25000 de ani etc., toate acestea descoperite în siturile Piatra Neamț-Poiana Cireșului (jud. Neamț) și peștera Cioarei-Boroșteni. De altfel, în muzeu se concentreaza peste 3/4 din toate obiectele de podoabă și de artă descoperite în România, mai vechi de 10.000 de ani.

În muzeu este reconstituită una dintre cele mai mari peșteri dintr-un muzeu din România, și singura în care se regasesc oameni de Neanderthal realizați prin respectarea tuturor exigențelor privind morfologia acestora, surprinși în cele mai caracteristice preocupări, cum ar fi cioplirea uneltelor sau prepararea coloranților, un Homo Sapiens din Paleoliticul Superior, într-o firească ipostază de vânătoare, alături de un cort specific gravetianului.

Expunerea materialui arheologic este concepută modern, apelându-se la modalități digitale de prezentare a informațiilor, cum ar fi plasmele pe care rulează reconstituirea procedeelor tehnologice care au stat la baza realizării uneltelor și armelor din piatră și os.

Luni: ÎNCHIS

 

Marţi – Duminică:
program de vară (1 aprilie – 30 noiembrie): 9.00 –18.00;
program de iarnă (1 noiembrie-31 martie): 8.00 – 16.00;

Casa de bilete se închide cu 30 de minute înaintea închiderii programului de vizitare.

Preț bilet / adult - 12 lei

Preț redus - 6 Lei 

Gratuităţi acces în muzee
–  preșcolarii, copiii instituționalizați și persoanele cu dizabilități au intrare gratuită;
– pentru posesorii de carduri „Euro 26”, cu vârsta de pana la 30 de ani, accesul este gratuit în ziua de 26 a fiecărei luni;
– ghidajul gratuit se asigură pentru grupuri de peste 10 persoane;
– pentru delegații oficiale, precum si alte delegații cu caracter cultural, in limita programului de funcționare al muzeelor respective;
–  pentru angajații rețelei muzeale, al Ministerului Culturii si ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, pentru pensionarii din rețeaua muzeelor;

– managerul muzeului poate acorda gratuitate pentru vizitarea muzeelor cu ocazia unor evenimente culturale, zile aniversare precum și în cazul sărbătorilor legale.

Reduceri

  • Prețul redus se aplică elevilor, studenților și pensionarilor.
ALTE TAXE:

Taxă de participare la ateliere si programe educative pentru copii si adolescenți - 10 lei/atelier (necesită programare)

Abonament vizitare muzee din Târgoviște – 40 Lei/ persoană

Abonament vizitare muzee din județ – 60 Lei/ persoană

Taxă ghidaj persoană, doar la cerere* – 25 lei/h

Taxă ghidaj grup, doar la cerere (până la 9 persoane)* – 50 lei/h

Taxă fotografiere profesioniști - 50 lei/h/aparat

Taxă filmare amatori - 45 lei/h/aparat

Taxă filmare instituții profesioniste - 820 lei/h/aparat - spații din exteriorul clădirilor

Taxă filmare instituții profesioniste - 1640 lei/h/aparat - spații interioare

Taxă pentru închiriere spații - 130 lei/h

Taxă organizare evenimente - 200 lei

*  Ghidajul se asigură, obligatoriu, pe bază de programare care se face cu două zile în avans la numărul de telefon: 0245.613.946